Educatie CRE(s)TINA si invitatia la subcultura

Standard

Scroll down > o postare > pagina de Facebook “Ortodoxia Tinerilor”

Apoi? Uau! Va invit sa intrati sa va uitati la lucrurile care apar pe acea pagina, la cata dezinformare exista si la modalitatea de a trata o serie de actualitati pe care unii chiar incearca sa le indrepte. Bai, nene, daca ar fi o pagina a lui neica nimeni care s-a dilit oleaca, nu as avea nicio problema. Totusi, este o pagina a unei organizatii, cu un numar destul de insemnat de membri, o pagina in care o aberatie de mare rafinament primeste sute de aprecieri, o jignire la adresa unor oameni ce vor sa ridice nivelul/sub-nivelul de educatie si cultura a Romanicii asteia.

Iata aici niste imagini (puteti observa ca sunt postate repede una dupa alta, asa ca as vrea sa vad omuletul care sta si face pozici din astea toata ziua):

2015-09-30 16_16_25-(1) Ortodoxia Tinerilor

I-auzi! Jur ca nu imi ignor propria existenta a unor parinti care nu au avut nevoie de manuale, ONG-uri si forumuri de discutii publice ca sa ma iubeasca si zamisleasca (haha, uitasem ca exista cuvantul asta).

Totusi, eu am fost zamislita (incepe sa imi placa) pentru ca am fost dorita. Tata nu a violat-o pe mama. Mama stia ce urmeaza sa se intample in momentul in care a luat o decizie si, ghiciti ce, nu avea 13 ani. Si amandoi stiau ca daca un anume proces de zamislire are loc, sunt sanse sa apara un zamislit ce va fi iubit.

Da, avem o familie minunata, dar asta probabil pentru ca ei sunt dintre norocosii care au fost, la randul lor, educati atat pentru familie cat si sexual.

Inca ceva: daca fii-ta de 11 ani vine acasa dezvirginata de colegul ei de 13 ani cum ai reactiona, draga sustinator al ortodoxiei tinerilor? Ai spune ca au pus bazele unei familii fericite?

2015-09-30 16_16_51-(1) Ortodoxia Tinerilor

Da? Si copiii agresati fizic, sexual cum sunt? Corupti? Asa li se zice acum? Nu mai sunt victime ale unor oameni (copii mai mici, mai mari, tineri sau batrani) lipsiti total de educatie sau nebuni?

Daca tu, drag sustinator al ortodoxiei tinerilor, te poti gandi la o discutie de educatie sexuala doar cu putulica sculata (pasarica inlacrimata), te rog sa nu te bagi peste oameni care stiu cum sa puna problema si nu li se trezeste nimic, astfel incat sa conduca la corupere.

2015-09-30 16_17_22-(2) Ortodoxia Tinerilor

Nu! Educatia crestina pe care tu, sustinator al ortodoxiei tinerilor, o promovezi, formeaza tineri incapabili, soti curiosi la inceput, inselati/certati/batuti/divortati mai tarziu, familii destramate, tati care nu stiu exact de ce si cum au fost copiii lor zamislititi asa ca ii doare de ei fix acolo pe unde i-au scos in forma de celula alergatoare si generatii noi care s-ar integra fara probleme in mileniul trecut.

Pe de alta parte, educatia sexuala va putea forma tineri informati, alea caror decizii nu vor fi luate pe baza impulsurilor si a obligatiilor. Va putea forma familii potrivite si corect alese, cu parinti care stiu in ce, de ce, cum si cand sa treaca la un pas viitor (si ocrotitori, apropos).

2015-09-30 16_17_45-(2) Ortodoxia Tinerilor
Sa continui? Educatia crestina cultiva si prostie si femeie cu cracii desfacuti pentru ca asa vrea barbatu-sau acum, cultiva interiorizare, cultiva frica de necunoscut, cultiva si sentimente de inferioritate si frustrare.

Educatia sexuala cultiva oamenii care au cunostintele necesare deciziilor asumate, oameni care au incredere in ei si parereile, sentimentele lor si, mai ales, oameni care actioneaza in cunostinta de cauza.

Va las sa va mai “delectati” cu cateva!

2015-09-30 16_19_24-(2) Ortodoxia Tinerilor

2015-09-30 16_18_13-(2) Ortodoxia Tinerilor

2015-09-30 16_17_55-(2) Ortodoxia Tinerilor

2015-09-30 16_18_23-(2) Ortodoxia Tinerilor

2015-09-30 16_19_09-(2) Ortodoxia Tinerilor
Si doar referitor la aceasta ultima imagine, sunt curioasa ce distruge mai mult inocenta unui copil. Faptul ca afla ca nu l-a adus barza/Doamne-Doamne din neant si asa mai departe SAU un abuz sexual direct?

Concluzie: Draga sustinator al ortodoxiei tinerilor, daca vrei sa stai abstinent, nu ma deranjeaza cu nimic. Daca nu te afecteaza faptul ca fii-ta sau fiu-tau se vor imperechea (intre ei sau nu) la 12 ani, ma deranjeaza dar nu e problema mea.  Insa du-te in pestera, acolo unde iti e locul si urla acolo pana oi simti plaman intre masele!

 

 

Prezidentiale 2014 – imi e scarba

Standard

Imi e scarba din cauza alesilor si alegatorilor. Mi se pare de-a dreptul imposibil ce se intampla acum in tarisoara asta si sunt revoltata din cauza faptului ca sunt prea putini revoltati. Nici la targul prazului verde, usturoiului gigant sau la intoarcerea oilor de la munte nu se afiseaza un asemenea dezinteres pentru publicurile implicate.

Problema actuala este ca aceste publicuri sunt reprezentate acum de zeci de milioane de oameni, si, desi asta se va mediatiza, probabil, nu se poate pune problema de o proasta organizare. In schimb, se poate vorbi despre o miscare bine ascunsa si foarte bine pusa la punct, care s-a materializat in cozi infernale, proteste, nervi, dar si rezultate favorabile pentru organizatori.

Inca de dimineata, la o sectie de vot din Campulung se discuta problema unui domn care, desi are viza de flotant valabila pana in anul 2015, nu aparea pe listele de vot. O greseala e o greseala, dar doamna presedinte al sectiei de vot, nu schita niciun gest care sa denote ca i-ar pasa cat de putin. In plus, vorbim de aceeasi madame care nu a stiut sa raspunda la o intrebare de bun simt, respectiv daca rezultatele vor fi disponibile si segmentat dupa judet, localitate, etc.

Apoi, nu pot sa nu mentionez rezultatele sondajelor de pana acum. Nu am cum sa acuz direct intr-o parte sau alta, dar nu inteleg unde sunt voturile atator persoane care si-au declarat sus si tare intentia pro sau contra unui candidat.

Sa nu mai vorbim de ceea ce au trait studentii din Regie, votantii din diaspora si asa mai dearte. Nu vreau sa atac acest subiect pentru ca o fac deja altii, mult mai in masura decat mine. Vreau doar sa imi exprim o opinie: oamenii aia nu stau cu orele in strada pentru ca le e bine, ci pentru ca au speranta ca pot schimba ceva. Evident ca nu au fost lasati! Nici nu vreau sa ma gandesc la declaratiile pline de scuze populiste pe care vom fi nevoiti sa le auzim in zilele ce urmeaza. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce cote va ajunge sentimentul pe care il am acum.

Si, nu in ultimul rand, mi se pare grav, grav, grav faptul ca oamenii nu reactioneaza. Delasarea si zona asta de confort a oamenilor atinge deja un grad pe care nici nu puteam sa mi-l imaginez. Am iesit azi in strada la protestul care s-a organizat in semn de solidaritate cu diaspora. Chiar voiam sa vad mai multi oameni, mai multi auto-proclamati cetateni. Toata lumea injura, e scandalizata, se avanta in discutii “grele” in metrou, la coada la supermarket, in salonul spitalului, dar cand e de facut ceva, sunt prea putini cei care reactioneaza si tare mi-as dori sa fie altfel.

Da, dupa cum se poate vedea sunt revoltata pe tot ceea ce am trait, auzit, vazut azi. Asa ca, citand o persoana care merita citata: “Un huo cetatenesc!”

mt

So they didn’t!!!

Politistul “diplomat”

Standard

Uite asa cand ne mai apuca frustrarile ne apucam sa mai scriem pe aici. Nu. Nu sunt din aia care crede ca schimba lumea daca dpolitiaa drumul la cate un text in online, dar:

1. Ma descarc intr-un mod pasnic

2. Mai cititi si voi intamplari din astea de rasu’ plansu’

Cum ziceam, intamplarea a avut loc azi intr-una dintre intersectiile de la Unirii, pe la ora 16:45, momentul ala in care a noastra draga capitala se transforma intr-un furnicar raspunzator de mare parte din nervii nostri. In mijlocul intersectiei, pe cine vedem noi? Pe Cap-de-Creta, agentul Floricel, Incurca-Trafic, sau cum vreti voi sa ii spuneti, in exercitiul functiunii. La trecerea de pietoni: o turma mare, mare, din ce in ce mai mare de oameni, impartita pe de-o parte si de alta a strazii. Vrand, nevrand m-am alaturat si eu. In mod ciudat pentru nenea in uniforma, chiar imi doream sa traversez. Ei bine, el nu. Bineinteles ca astepta o coloana oficiala. Da, vreo 6-7 masini negre, cu geamuri negre si roti negre, escortate de alti Floricei din astia, calare pe motoare.

Hai ca am trecut peste si nu m-au apucat furnicaturile cand am observat ca se facuse deja pentru a patra oara verde pentru pietoni, iar masinile erau indemnate sa isi continue deplasarea. Am trecut si peste momentul in care a urlat polistul ca din gura de sarpe la o babuta care a vrut sa treaca pe verde in momentul in care nu trecea nicio masina, evident fiind faptul ca femeia chiar nu intelegea faza. Am trecut peste fazele astea. Poate un pic m-am bucurat. Bine ca nu ne-au pus sa facem plecaciuni repetate, ca doar erau asteptate oficialitatile.

Apoi am ajuns la capitorul urmator. Nea’ Caisa Militianu’ s-a suparat, domne’, pentru ca, in ciuda zbuciumului sau infernal, ca un fel de Harlem Shake in uniforma, ai  naibii soferi nu apasau butonul de Nitro. Si apoi au inceput sa zboare genitalele si dorintele de relatii intime cu familiile, ranitii si decedatii conducatorilor auto, de ziceai ca a apasat Play la caseta cu injuraturi.

Sincer, tare mi-ar fi placut sa sofez in acel moment, in acel loc, pentru ca as fi tras pe dreapta, regulamentar, dupa intersectie (ca sa nu-i dau idiotului motiv sa imi prescrie vreo reteta speciala) si as fi venit la el sa il intreb in mod diplomat daca organele au voie sa isi bage organe in simplii, bietii, umilii cetateni. In fine, dupa inca doua randuri de verde-rosu la semafor, a aparut si coloana serpuita, exact asa cum v-am descris-o mai sus.

Mandru tare de munca prestata, gaborul nostru a facut un gest de mare delicatete: si-a aruncat o mana inspre noi si s-a intors cu spatele construind o invitatie frumoasa la a trece strada. Apoi s-a auzit din ecou “Treceti in p**a mea de idioti!”. Acest moment a coincis cu cel in care am crezut ca imi va exploda o vena.

Am vrut, sincer, sa ma duc sa stau putin de vorba cu Inaltimea Sa, dar deja se urcase in masina. Am vrut si sa vad numarul de inmatriculare, dar nu am apucat din cauza aglomeratiei, iar masina respectiva a facut dreapta. Si, dupa toate povestea asta frumoasa, mentionez inca un lucru. Sa nu va imaginati ca era un pusti la 25 de ani, iesit de pe bancile Academiei, ca era ditamai omul pe la vreo 55 de ani.

In incheiere, voi mai spune un singur lucru. Sper din inima sa fiu de fata cand se va repeta o poveste de acest gen, pentru ca abia astept sa legitimez un gabor (as vrea sa fi putut spune ca sper sa nu se repete, dar ma opreste realismul).

Perioada sărbătorilor – “linişte şi gânduri bune”

Standard

Voi aţi ieşit zilele astea pe afară? Aţi avut ceva treabă prin locuri intens umblate? Aţi auzit ceva discuţii purtate de oameni pe stradă? Ei bine, eu da. Liniştea şi armonia domnesc în fiecare colţişor al Bucureştiului. Toţi oamenii emană fericire şi gânduri bune. Ţi se umple sufletul de dragoste când vezi atmosfera pozitivă din jurul tău.

Sunteţi de acord cu mine? Dacă da, înseamnă ori că aveţi norocul de a locui în vreo zonă a ţărişoarei ăsteia în care mi-aş dori şi eu să stau, ori v-aţi sechestrat între pereţii casei.

De când cu pregătirile pentru Paşte, eu ajung acasă epuizată, nervoasă, deprimată şi cu o stare de maximă melancolie. E ca la ospiciu pe afară, fraţilor! Au ieşit nebunii de la 9 şi au invadat străzile, metrourile, autobuzele şi magazinele din Bucureşti. Se calcă lumea în picioare, se înjură unii pe alţii, toţi sunt stresaţi că au cumpărat cu cinci ouă şi 10 grame de carne mai puţin decât aveau în plan. Îmi vine să fug dracului în munţi şi, până se termină haosul ăsta, să mă haiducesc!

Să detaliez ce am avut eu ocazia să văd şi să aud pe ziua de azi. În metrou, de dimineaţă, două cucoane discutau că lor li s-a luat de bucătăreală, înainte de a începe. În plus, erau frustrate tare că abia ce au făcut şi ele curăţenie, după ce li s-or perinda toate neamurile prin casă, se face mai mare dezastru decât înainte. Dragele mele cucoane, voi aţi uitat ce înseamnă, de fapt, pentru voi spiritul sărbătorilor. Faceţi curăţenie ca să arătaţi neamurilor ce gospodine harnice sunteţi. Faceţi tone de mâncare ca să vadă rubedeniile că sunteţi avute. Nu are nicio relevanţă faptul că, după trei zile de festin, ori ajungeţi la spital cu infecţii alimentare, ori aruncaţi frigiderul cu totul la tomberon.

După ce am asistat la discuţia femeilor, am ajuns să schimb la Piaţa Unirii. În înghesuiala de acolo, o tipă vorbea la telefon exact în faţa mea despre cum simte ea spiritul pascal: “Aoleeeoo! Şi înainte să plec acasa, la Craiova, tre’ să îi iau cadou şi lu’ frate-miu şi lu’ văr-miu şi lu’ nepoată-mea”. Păi, bineînţeles, Pisi, că trebuie! Doar tu nu ai venit la capitală ca să le aducă lor iepusaşu’ tot şosete de la magazinul de la colţ. Nu se poate aşa ceva!

Am trecut şi de mândra asta, am rezolvat ce aveam de rezolvat şi, pe drum spre casă, m-am oprit la un magazin să cumpăr ceva de mâncare. Înăuntru m-am lovit de ditamai adunătura de oameni. Am reuşit să înţeleg pe unde s-ar termina coada şi m-am aşezat şi eu la rând. Dintr-o dată, mi-am dat seama ce se petrecea. Locşorul din care voiam să cumpăr şi eu câteva amărâte de pulpe de pui, era cel în care se vindeau şi organe de animale. Să se ia dracului la bătaie babele între ele, că una a cumpărat cu 100 de grame mai mult decât media de piaţă şi nu-i mai rămân ei rinichi suficienţi, că una şi-a permis să cumpere ultimul ficat din galantar, când restul sperau să aibă ele şansa asta, că una a cumpărat vreo cinci kile de inimi şi pipote şi asta e nesimţire, doar toate voiau inimi şi pipote etc. Ştiţi voi cu siguranţă tiparul ăsta de babe de Bucureşti: pantofiori, pantalonaşi la dungă, geaca de piele neagră sau maro, eşarfa de mătase până la buric, traistele după ele, rujul roz pe buze, dinţi şi obraji şi bretonul din peruca de plastic ieşind de sub căciulă. Da, alea care se strâng la biserică să împărtăşească ultimele bărfe şi ţin post, că doar sunt smerite.

După episodul cu aceste doamne, a apărut în spatele meu un bărbat care avea pile la una dintre vânzătoare. Şi s-a întâmplat aşa: “Mihaeloooo, dă’ şi mie juma dă kil dă inimi şi jumate dă pipote! Aaaa, stai că le ai amestecate. Dă un kil din alea!” Mihaela a început să cântărească  produsele, la care tipul: “Uăleu! Asta-i nebună şi mai e şi proastă! Ce dracu’ să facă cu aşa puţine?! Mai bagă acolo, Mihaelo încă doo kile, că să mor io dă nu zici că-i beată nevasta-mea!”

Asta ca să nu mai zic de cum se comportau toţi ăştia din haită cu vânzătoarele: urlete, ţipete, alege-mi cu grăsime, alege-mi fără grăsime, hai mai repede, stai să mă gândesc, 126 de grame am cerut, nu 125,5 şi aşa mai departe. Pe cuvânt că femeile alea merită un premiu pentru câtă răbdare au. De nu aş fi luat fiecare membru al gloatei de guler şi l-aş fi poftit afară în şuturi, dacă eram în locul lor.

 

Ce aveţi, oameni buni?! Nu vă uitaţi un pic la voi? Dacă în direcţia asta se îndreaptă naţiunea, eu zic să fugim să ne reîmprietenim cu brazii!

Image

 

Asociaţia Studenţilor Pro “Vită” la Târgul Educaţiei

Standard

După ce a trecut Marşul ProVită, despre care am scris aici, iată o poveste de un şi mai mare rahat. La Târgul Educaţiei de anul acesta, alături de mai multe facultăţi care doresc să îşi prezinte programul de învăţământ în faţa viitorilor studenţi, va fi prezent şi standul Asociaţiei Studenţilor pentru Viaţă. Ba mai mult, îşi vor lansa şi prima ediţie a publicaţiei “Revista pentru Viaţă”.

Ce vor oamenii ăştia? Ca şi în cazul celor care au participat la marşul minune, vor să îşi pună o mare amprentă pe uterele femeilor de pretutindeni. Militează, domne, plini de “spirit civic” pentru, citez, “promovarea în mediul studenţesc a educaţiei, a valorilor şi a respectului pentru viaţa umana din momentul concepţiei şi până la încetarea ei naturală şi pregătirea, informarea şi formarea tinerilor pentru faimilie şi societate”. Sună pompos, nu? Cu alte cuvinte s-au mai trezit nişte găgăuţi care consideră că deciziile lor asupra corpul uman sunt mai bune decât ale persoanelor care posedă respectivul corp.

Subiectul l-am dezbătut în articolul către care am făcut trimitere mai devreme. Ce mă şochează pe mine este prezenţa acestei asociaţii la Târgul Educaţiei. A, poate ei nu ştiu. Hai să le explicăm că este vorba de educaţie universitară ici, nu de noneducaţie sexuală şi de familie. Ce legătură are misiunea organizaţiei ăsteia cu specificul evenimentului? Niciuna! Mai grav, cum naiba au ajuns ei să aibă autorizaţia pentru respectivul stand? Naiba ştie!

Chiar nu pot să înţeleg cum Universitatea din Bucureşti a permis la un eveniment destul de important pentru instituţie, prezenţa publică a unei grupări de oameni care militează pentru abandonarea unora dintre drepturile şi libertăţilor oamenilor. Practic, UB a lăsat în voie un tip de propagandă să se desfăşoare în cadrul evenimentului.

Conform b365.ro, o doamnă lector din cadrul Universiţăţii a trimis un e-mail către cei din organizare în care a cerut să fie scoasă povestea asta din programul târgului. Răspunsul primit a fost următorul: “Asociaţia Studentilor pentru Viaţă este o organizaţie studenţească, ca şi oricare altă organizaţie studenţească care îşi exprimă în scris interesul de a participa la Târgul Educaţiei, au tot dreptul sa facă parte din acest eveniment atâta timp cât prezentările lor nu încalcă drepturile morale şi etice ale omului.”

În primul rând, mă abţin cu greu să nu fac o scurtă analiză gramaticală a unui mesaj trimis de către un reprezentant al unei instituţii de renume.

În al doilea rând, tocmai, încalcă drepturile morale şi etice ale omului! Dacă ar fi să ne luăm după acest răspuns, mă gândesc că standul asociaţiei ar trebui să nu conţină niciun banner, niciun mesaj, niciun pliant, iar reprezentanţii să nu scoată niciun cuvânt despre organizaţia de care aparţin. Ei, poate aşa ar fi interesant. Să aibă şi viitorii studenţi un locşor în care să stea în linişte la o cafea.

Update: După cum se vede şi în comentariile de mai jos, am aflat că, până la urmă, cineva s-a trezit la realitate. Veste foarte bună: asociaţia nu este prezentă la eveniment.

Cerşetoarea revoltată din metrou

Standard

Am asistat astăzi la o fază care, pur şi simplu, m-a blocat. Stăteam liniştită în metrou, prinsă total în acţiunea unei cărţi. La Mihai Bravu se urcă în vagon o cerşetoare, pe la 30 de ani, cu un copil de nu mai mult de 6 luni în braţe.  Daca mergeţi cu metroul, sunt şanse mari să o ştiţi, sunt doar câteva care practică sportul ăsta aşa. E una destul de masivă care umbla într-un trening, cu un copil murdar pe faţă, care mai mult atârnă pe mâna ei, decât să fie ţinut în braţe.

În fine, a mers femeia dintr-un capat în celălalt al vagonului, a zis poezia şi s-a întors cu mâna întinsă. Din păcate pentru ea şi, ulterior, şi pentru noi, ceilalţi călători, nu a primit nimic până a ajuns de unde a plecat. Acolo, un cuplu i-a întins 50 de bani. Ce s-a întâmplat apoi a fost de-a dreptul pur şi simplu. A început să urle şi să înjure ca la uşa cortului, nemulţumită de banii pe care i-a primit.

“Băga-mi-aş şi scotea-mi-aş, m-ai îmbogăţit acu’! Trăieşte tu, mânca-mi-ai cu 50 de bani! Ia uite! M-ai pricopsit, intretinea-r-as relaţii cu toate neamurile tale!

Ha! Cine ştie şi înţelege că eu n-am mâncat de azi dimineaţă (aş fi vrut să ridice mâna toţi cei care nu mâncaseră de dimineaţă şi până atunci, tinând cont că era ceasul 4)! Ce, voi munciţi şi aveţi bani, şi dacă nu muncesc, ce organul masculin?! Io nu pot să trăiesc?!”

Cam asta a fost ceea ce am auzit, dar de zis ea a zis mai multe. Stăteam în capatul opus al vagonului şi metrourile noastre, mai ales cele vechi, după cum ştiţi, nu sunt prea silenţioase. Înţelegeţi voi că nu era un discurs aşa cenzurat.

În continuare, credeţi că aici se termină povestea cerşetoarei noastre deranjate? Nu! Bărbatul din cuplul care oferise cei 50 de bani a rugat-o pe un ton cât se poate de calm şi diplomat (felicitări domnului, eu nu cred că aş fi reuşit) să se potolească. Şi rafala de injurii, şi atitudinea de mahala a început din nou. S-a aşezat muierea jos, să se simtă şi ea confortabil şi a continuat să urle la doamna din faţă şi la restul călătorilor zgârciţi.

O altă femeie a reacţionat la toate nemulţumirile şi neajunsurile pe care şi le exprima şi a încercat să îi explice că există centre în care se poate duce, unde poate primi un acoperiş şi o masa caldă. Cu toată raţiunea şi bunătatea acestei femei, răspunsul mahalagioacei a fost “pe măsură”. A început, evident, din nou, să zbiere şi tot ce am putut să înţeleg a constat în următoarele: “Da ce, fă? Io stau pă terciu’ lor şi pă cartofii ăia împuţiţi?!” şi încă nişte organe genitale zburându-i din gură.

Finalul a fost apoteotic. De nervi şi de frustrare a scuipat peste spaţiul dintre rândurile de scaune, direct pe pantalonii femeii care îşi permisese să îi dea doar jumătate de leu.

Mă gândeam serios să mă ridic şi să reacţionez în vreun fel, dar tot ce mi-a stat în cale a fost copilul ăla care nu avea nicio vină. Probabil că acelaşi gând a fost şi în mintea celorlalţi călători.

Ţineţi cont că toate astea s-au întâmplat între două staţii. La Dristor, singura reacţie pe care am avut-o a fost să cobor din metrou şi să merg la conductor sau domnul asistent de conductor, cum l-o chema pe el, să îi spun ce se întâmplă. A dat el să reacţioneze, dar, până atunci, cerşetoarea deja ieşea din metrou, în urma cuplului cu pricina, continuându-şi monologul.

Poftim cultură generală! Nu vreau să fiu înţeleasă greşit. Ştiu că sunt persoane care recurg la cerşetorie ca la ultima soluţie de supravieţuire, dar nu mi se pare că e cazul personajului principal al acestei poveşti. În plus, mulţumeşte, nene, şi pentru 1 ban primit, nu te uita strâmb!

Şi după ce am trecut oarecum peste starea de şoc, mi s-a mai ivit o întrebare. Cum dracu’ dormea copilul ăla când femeia urla lângă urechea lui şi îl zgâltâia din toate încheieturile?! Am citit ipoteze conform cărora copilaşii ăştia ar fi drogaţi sau îmbătaţi. Nu ştiu dacă să le cred sau ce altceva se întâmplă, dar nu e normal!

Marşul Provită

Standard

Iată că în acest an se va organiza din nou marşul “Marşul pentru Viaţă”, o mişcare ce are ca scop, citez, “afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi totodată susținerea familiei tradiționale și a valorilor acesteia, temelia unei societăți solide și sănătoase”.

Cât de înapoiat să fii ca să susţii astfel de idei? Oamenii aştia care ies în stradă pentru aşa ceva mi se par incredibil de ignoranţi. Dacă ei consideră că pot face câte 15 copii fiecare şi că le pot oferi tuturor o viaţă decentă, cine îi opreşte? Dacă muierile alea vor să aibă copii născuţi din violuri, cine le opreşte? Pe de altă parte, dacă alte persoane nu vor lucrurile astea, care le e problema?

În loc să militeze pentru educarea populaţiei cu privire la mijloacele contraceptive, pentru condiţii calitative în unităţile de învăţământ, pentru ajutor real din partea statului acordat proaspeţilor părinţi, ei ies, nene, în stradă să urle sus şi tare că ştiu ceva mai multe decât mine despre corpul şi gândirea mea. Şi, bineînţeles, chiar sunt anti contracepţie, de ce să nu umple ţara de copii abandonaţi, bolavi, fără casă şamd?

Bineînţeles că nu îşi puteau lega mai bine mesajele de altceva, decât de sfinţenia familiei. Şi, repet, cu ce te deranjează, protestatarule indiferent, că eu voi fi veşnic împunsă în fund de o droaie de draci, atâta vreme cât tu vei pluti veşnic pe un norişor alb şi pufos? Cu alte cuvinte, de ce consideri că ai dreptul sau că ar trebui să fii încurajat de lege să decizi ce fac eu cu corpul meu?

Lăsând la o parte, pentru moment, această latură a problemei, mă gândesc la familiile care nu au beneficiul de a ştii cu adevărat ce se întâmplă cu corpul lor, cum se formează un fetus, cum se face un avort, ce înseamnă bolile venerice etc. Un foarte bun exemplu pentru acest caz mi se par unele familii de cetăţeni de etnie rromă, despre care discutam şi într-o postare anterioară. Ei de educaţie au nevoie, fraţilor, nu de încurajare spre a continua reproducerea iresponsabilă. Sunt o grămadă de copii din ăştia plini de muci la nas şi de fecale la fund, care trăiesc într-o lume mizeră, într-un circuit de boli grave. În loc să fim încurajaţi să facem ceva pentru ei, noi suntem încurajaţi să multiplicăm cazurile.

Să trec la partea a doua, asociaţiile astea minune, după ce încearcă să ma convingă că uterul meu nu trebuie să reflecte hotărârile mele, o trântesc şi pe asta cu “familia tradiţională, temelia unei societăţi solide, sănătoase şi prospere.” Ce familie tradiţională? Ce temelie? Probabil vă referiţi la familia aia în care femeia creşte copii, spală, calcă, găteşte, face curat şi aşteaptă bărbatul cu masa pusă, eventual mai acceptă şi vreo două perechi de palme de la el, pentru că, na, era şi el nervos de la muncă. Revin la ceea ce spuneam mai devreme: dacă vă convine vouă aşa, aşa să faceţi, dar lăsaţi-i pe alţii în pace. Lăsaţi-mă pe mine să îmi văd de viaţă, lăsaţi cuplurile gay să îşi vadă de viaţă, lăsaţi-l pe fiecare să facă aşa cum consideră.

Image

I-auzi ce vor ei să declare: “21 martie 2014, zi de doliu naţional în memoria celor 20.000.000 de copii care nu au apucat să se nască, ucişi prin avort şi contracepţie”. Deci acum copilul e conceput chiar înainte de împreunarea ovulului cu spermatozoidul. Of! Ori biologia asta de bază e materie grea, măi, nene, ori se contrazic singuri. Nişte încuiaţi, nişte unii care au rămas la stadiul de patru clase, care nu se cred nici ei înşişi în totalitate, asta reprezintă aceşt mândrii militanţi.

În concluzie, mă bucur enorm că nu am trăit în epoca pronatalistă din România de acum căteva zeci de ani, dar faptul că nişte rataţi vor să o aducă înapoi, mă dezgustă până în măduva oaselor.

Stand-up Comedy în Parlament

Standard

Şi, din punctul meu de vedere, nu exagerez cu nimic în acest titlu. În ultimele minute s-au întâmplat nişte fapte “mirobolante”. Ponta şi Antonescu vin pe rând la microfon pentru a face încă puţin mişto unul de celălalt.  Antonescu exagerează cu populismele (da, mai mult decât de obicei), apoi îşi dă demisia şi coboară de la microfon în aplauze. Zgonea ia la rând articolele, întreabă, parcă retoric, de posibile obiecţii sau comentarii şi îşi răspunde singur “Nu!”, fără ca măcar să arunce vreun ochi prin sală.

Doamne, cât profesionalism… Să nu mai zic de atitudinile pe care le etalează ai noştri dragi conducători. Nici nu e evident faptul că se chinuie să dea bine la public pentru alegerile ce urmează. Deja se discută în diverse emisiuni despre faptul că “Antonescu a făcut un gest admirabil, l-a pus într-o lumină ridicolă pe Ponta”, sau, în funcţie de programul de televiziune, “Ponta a făcut ceea ce a trebuit să facă, iar Antonescu a demisionat din funcţie pentru că a fost încolţit”.

Ghiciţi ce urmează acum?! Oamenii chiar sunt pe punctul de a-şi face o părere bună despre unii, despre alţii, după momentele astea idioate pe care le înghit cu poftă şi plăcere.

Aş numi ceea ce se întâmplă acum, acolo, un spectacol de circ, dar nu mă lasă inima. Circul e făcut să ne înveselească, comedia asta proastă nu face nimic altceva decât să mă întristeze.

Un reportaj şi o părere

Standard

Mi-a picat pe mână un reportaj făcut de cei de la “ROMÂNIA TE IUBESC”. Nu am prea multe ce să mai zic pentru că se spun deja foarte multe aici. Luaţi de vă uitaţi şi voi!

Chiar dacă se încearcă şi la noi nişte măsuri de discriminare pozitivă, mie mi se pare că sunt total ineficiente şi prost gândite. De exemplu, cele câteva locuri subvenţionate de stat la anumite (sau toate, habar nu am) facultăţi. E ok să încurajezi învăţămîntul superior pentru persoanele de etnie rromă, dar nu mi se pare ok să îi ţii în facultate doar de dragu’ lelii sau de amoru’ artei. Adică, nu mi se pare ok să îi încurajezi să facă o facultate, ci să înveţe ceva într-o facultate. Iar ăsta e doar un exemplu, mai sunt multe, poate voi reveni asupra lor la un moment dat.

Privind educaţia inferioară, ceea ce a zis în reportaj nenea sociolog, Gelu Duminică, exprimă în totalitate şi părerea mea.

Attila Korodi – din nou şeful Ministerul Mediului. Bine, rău?

Standard

Am aflat şi eu de revenirea în funcţie a lui Attila Korodi. Lăsând la o parte alte aspecte, mă interesează acum oare ce se va întâmpla cu Roşia Montana. Oare va acţiona bine, oare nu?!?! Până una alta, luaţi de citiţi ce a avut până acum omul de spus referitor la acest subiect. 

– În 2007 a suspendat procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul minier de la Roșia Montană, în baza anulării în instanță a certificatului de urbanism care îi stătea la bază. Decizia sa a blocat astfel procedura la nivelul ministerului pentru cățiva ani, motiv pentru care RMGC a considerat util să îl acțineze pe Korodi în instanță

“Nu mã surprinde deloc decizia RMGC. Pentru a-şi atinge scopurile, aceastã companie a recurs şi la presiuni mediatice şi la afirmaţii pe care nu am auzit sã şi le fi permis în Canada, de exemplu” – declara atunci ministrul.

– În 2008, în contextul discutării propunerii legislative de interzicere a folosirii cianurii în minerit, Attila Korodi se număra printre susținătorii săi cei mai înfocați: “Fie ca vorbim de transportul cianurii, depozitarea sau utilizarea ei in exploatări miniere vorbim de riscuri imense atat in plan uman cat si in plan ecologic. Si firesc trebuie sa ne intrebam in ce masura Romania este in stare la ora actuala sa fac fata profesionist la un accident ecologic si sa limiteze pagubele pe cat posibil?”

– În 2012 Korodi este din nou numit ministru, iar la ceremonia de investitură președintele Băsescu îi cere acestuia nici mai mult nici mai puțin decât să urgenteze eliberarea avizelor pentru RMGC!
Răspunsul lui Korodi: “Procedurile nu pot fi accelerate faţă de ce ritm au acum. Procedurile tehnice merg înainte, au un ritm, sunt teme care se discută de profesionişti, mai mult nu se poate”.

Nuanțele pe care le-a suportat discursul său însă sunt totuși de menționat: dacă în 2008 cerea interzicerea de urgență a cianurii în minerit, dezbateril pe marginea proiectului legislativ dedicat RMGC în toamna trecută ne-au arătat un Attila Korodi deschis către tehnici de exploatare pe bază de cianură, atâta timp cât cianurarea nu e totala (cum ni se propune la Roșia Montană) și parțială, prin flotație (cum se propune la Certej, de pildă) – 

Astfel, membru în Comisia Specială care a avut ca sarcină discutarea acestei propuneri legislative, Attila Korodi a propus un singur amendament – cel care impunea operatorilor obligativitatea folosirii metodei de cianurare prin flotație. Proiectul de lege a primit raport negativ de la Comisie și a fost respins de Senat, fiind acum pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. 

– Martie 2013 – nici nu a fost bine nominalizat de către UDMR pentru funcția de ministru, că Attila Korodi deja face prima declarație referitoare la Roșia Montană: ”Cred că nu Roșia Montană va fi tema la Ministerul Mediului” 

Sursa: facebook.com/rosia.montana.in.unesco

Nu pot încă să îmi dau cu părerea, dar sunt tare curioasă. Voi ce ziceţi?